Cate o intalnire mi-ar astampara impulsurile si as uita de ganduri rele. Oprita la fereastra, contemplez ninsoare noptii de decembrie, studiez iarna si presupun ca in fata mea mai sunt atatia ani de geruri, ani singuri, sau nu. Parca-i simt cum ma inconjoara...sosesc in inchipuirea mea, amenintatori. Imi trag manusile. Iau scaunul, ma rezem de teracota calda si intru in mutenie. Luminitele bradului imi consoleaza singuratatea, ascult vantul, cum zapaceste ninsoarea si cum chinuie copacii din curte, tipetele subtiri ale crengilor inghetate si neaua stropita pe geamuri. Descopar curentii perfizi strecurati pe sub praguri si tind sa ma acopar cu o paturica... Pe noi ne cauta frigul...nu ar trebui sa-i fim indiferenti. Eu...am observat cum stranut la fiecare racoare. As avea nevoie de mai mult soare...Pacat ca bunul Dumnezeu a aranjat planeta prost: prea mult frig in margini si vanturi cu ploi. Cu zapezile a fost ingaduitor, le-a lasat sa fulguiasca pana la Roma...noroc cu braul cald de la mijloc:).
Fusesera seri frumoase,insa planurile stavileau fuga termometrului spre frig, zi de zi sterg din calendare anotimpurile mai reci si asez pe cer un soare intr-o vara neintrerupta prin care sa hoinaresc nepasatoare. Vroiam sa simt o caldura binevoitoare cu toate ca geamurile se innisipau de nea iar clopotele vantului vuiau prin noaptea de decembrie... Hmm...viziuni de iarna...eu le traiesc indiferenta.
Un comentariu:
foarte tare poza si ce ai scris!
Trimiteți un comentariu