Doi ani de tacere...mult, doi ani de nimic...prea mult! Ma invart in jurul propriilor ganduri si nu gasesc nimic sa-ti spun, nimic sa-ti povestesc...exagerez pentru ca sunt atatea, insa sunt prea suparata sa pot spune ceva frumos. Am renuntat la tot, la orice dorinta, chiar si la vointa...permit sa m'ameteasca licoarea asta roscata in jurul planurilor vietii mele.
Ma pierd in idei incercand sa scriu ce am trait...nu vreau sa povestesc nimic concret..sa fie totul incoerent. Pauzele lungi si dese nu m-au facut sa nu mai simt desi mi-as fi dorit, doar mi-au intarit sentimentele...In jur ploua tare, numai eu nu simteam nicio picatura rece pe trupul meu, era ca si cand nimic nu ma putea atinge. Un fel de glob de sticla ma tinea captiva, ar fi bine sa ma pazeasca acum si de tine...
"Sunt in camera asta si-n patul asta atat de drage mie...si totusi atat de straine. Ma gandesc, ca de obicei, la tot felu de chestii, mare parte din ele stupide sau inexistente si astept o idee mai stralucita in mintea mea, una care sa-mi insenineze existenta mai mult decat o faci tu, in putinele momente de sentimentalism care uneori, nu stiu din ce motiv te incearca. Gandurile mele vis-a-vis de tine se invart intr-un cerc continuu; tu te ocupi cu mare succes de acest amestec si ma intreb cand ai sa te opresti dat fiind faptul ca o sa ma ametesti.
Lucrurile ar putea merge atat de bine ca nici nu-ti poti imagina, insa nu stiu cum sa fac sa te "abordez"...esti prea diferit in fiecare zi, iar eu nu...eu raman aceiasi pustoaica, acelasi catelus al tau pe care nu-l suporti in preajma ta decat in anumite momente..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu